Împreună pentru susținerea vieții!

Sâmbătă, 23 martie 2019, purtând lumânări aprinse în mână și mesaje de susținere și de conștientizare față de importanța vieții, un grup numeros de copii, tineri și adulți, au străbătut în tăcere străzile comunității noastre. Aceasta este în primul rând o modalitate de atenționare față de crimele ce se produc aproape zilnic în țara noastră față de copii nenăscuți.

Prin acest „Marș al tăcerii pentru viață”, participanții au dorit să amintească cât de importantă este viața și că astăzi, mai mult ca oricând ea trebuie protejată, apărată și susținută în fața provocărilor lumii moderne pentru care uciderea unui prunc nenăscut nu are nici cea mai mică valoare și mai mult decât atât nici măcar nu mai mustră conștiințe.

Viața, în toate dimensiunile ei, de la concepere până la moartea naturală trebuie apărată, susținută și protejată. Dumnezeu ne-a chemat la viață, iar viața este un dar din partea sa. Nimeni, dar absolut nimeni nu este stăpânul propriei vieți, cu atât mai puțin stăpânul vieții celuilalt. Părinții sunt cei care primesc darul vieții din partea lui Dumnezeu și trebuie să păstreze acest dar cu deplină responsabilitate și atenție.

În fața uni lumii modernizate, care stinge conștiințe și sufocă glasul lui Dumnezeu și al responsabilității, să spunem mereu un DA ferm pentru viață și pentru ocrotirea ei!

Marșul tăcerii a culminat cu participarea celor prezenți la calea crucii pentru viață și la sfânta Liturghie, unde părintele paroh, Ignat Laurențiu, în cadrul cuvântului de învățătură a subliniat cu fermitate importanța prețuirii vieții, a susținerii și iubirii ei. Avem datoria fermă, creștini fiind, să prețuim acest dar gratuit din partea lui Dumnezeu și să devenim cu totul responsabili față de el până în cele mai mici detalii! Să prețuim, să respectăm și să iubim viața!

Pentru mai multe poze, click aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *